Don Quichotte de la Manche

« si-a impus-o; si aceasta, cu pretul acceptarii (…) unei vieti grele, plina de privatiuni si intalnind la tot pasul infrangeri, suferinte, umiliri.” 5 Don Quijote confunda cartea cu realitatea si imita modelul expus in cartile de cavalerie a cavalerului ratacitor.

Astfel, in capitolul XVIII, cavalerul, aflat in fata a doua turme de oi, ii detaliaza lui Sancho doua armate, atat de mult era invadat de ceea ce citise in cartile de cavalerie.

Dorinta sa ii dicteaza delirul, el incepand sa insire o multime de nume si titluri creand o armata mitologica.

Totul pleaca din imaginatia personajului, care la inceput este constituita numai din imitatie.

Niciodata evidenta realului, reprezentata atat de des de Sancho nu e capabila sa-i deschida ochii deoarece el pune totul pe baza magiei care tine loc de ratiune. Scena cu morile de vant este prototipul de comic donquijotesc.

Don Quijote zareste pe un ses treizeci de uriasi care sunt in realitate mori de vant.

Fara a ezita, cavalerul se avanta cu spada in mana asupra unei mori.

Socul este teribil: calul si calaretul sunt proiectati in camp.

Din aceasta scena, trebuie sa retinem doua aspecte caracteristice ale umorului cervantesc: atunci cand Sancho il avertizeaza ca bratele uriasului sunt in realitate bratele morilor de vant (“- Ia seama, luminatia-ta, ca astia care se vad aicea nu-s uriasi, ci mori de vant, iar ceea ce iei dumneata drept brate sunt aripile” 6 ), Don Quijote ii raspunde ca el nu cunoaste nimic in ceea ce priveste aventurile.

Dupa ce aventurierul se loveste crunt de realitate, cititorul se asteapta ca Don Quijote isi va reveni.

Dar Don Quijote nu trage nicio invatatura din aceasta intamplare ci din contra pune aceasta patanie pe seama unui magician malefic, spunandu-i lui Sancho ca acesta a transformat in ultimul moment uriasii in mori de vant pentru a-i lua gloria de a-i fi invins.

Ne dam seama ca nimic nu va putea sa il faca pe acest personaj sa-si revina din nebunia lui.

Eroul vede lumea cu ochii imaginatiei sale, vazand castele in loc de hanuri, confundand simple servitoare cu niste domnite, turme de oi cu trupe de soldati.

Uneori, absurdul este impins la extrema ca in cazul barbierului care este atacat de eroul nostru din simplul motiv ca el si-a pus pe cap, ca sa nu-l ploua, un lighean.

Cervantes vrea sa-si distreze cititorul, insa o alta scena face sa se clatine certitudinile si anume scena in care barbierul caruia ii fusese furat ligheanul de barbierit il reintalneste pe don Quijote si vrea sa-si recupereze ligheanul.

Dar Don Quijote este indignat ca barbierul ii spune lighean la ceea ce este pentru el coiful lui Mambrino: “-Ca sa vedeti domniile-voastre limpede si fara nicio indoiala cat de mult se insala acest brav scutier, numind lighena ceea ce intotdeauna a fost, este si va fi coiful lui Mambrino, pe care i l-am luat eu castigandu-i-l in lupta dreapta (…) 7 .

Imediat, acest obiect devine subiectul unei dezabteri.

Cum sa dovedesti ca un lighean de barbierit este coiful lui Mambrino.

Insotitorii lui don Quijote gasesc un singur mijloc de a demonstra adevarul si anume votul secret.

Obiectul este recunoscut in unanimitate a fi un… coif.

Aceasta gluma ne invata ca aparentele nu reprezinta esenta, ca noi suntem cei care dam pret unui lucru.

Aceasta nebunie a cavaleriei ii vine din lecturile sale, eroul fiind convins ca el are drept misiune sfanta sa elibereze lumea de creaturile malefice.

In ciuda avertismenteleor repetate ale scutierului sau Sancho, in ciuda numeroaselor lovituri pe care le primeste de-a lungul calatoriei sale Don Quijote isi urmeaza himera de-a lungul intregului roman.

De aici rezulta scene de un comic irezistibil care aduce pupularitate la nivel mondial a romanului.

Umorul se desfasoara in jurul acestui cuplu Don Quijote si Sancho Panza.

Ovidiu Drimba noteaza :”(…) in loc de un protagonist, Cervantes a imaginat doi, de dimensiuni diferite, dar cu un relief identic.

Sancho Panza nu mai este scutierul insignifiant din vechile romane cavaleresti, nici personajul simplu din popor, (…), ci un personaj pus aproape de la inceputul romanului alaturi de eroul principal” 8 .

Cartea este mai mult decat o parodie.

Romanul Don 5 Drimba Ovidiu, Istoria literaturii universale, Ed.

SAECULUM, Bucuresti, 2004, p.

278 6 Miguel de Cervantes Saavedra, Iscusitul Hidalgo don Quijote de La Mancha , Ed.

Minerva, Bucuresti, 1987, vol.

I, cap.

VIII, p.

83 7 Miguel de Cervantes Saavedra, op.

cit.

, vol.II, cap.

XLIV, p.256 8 Drimba Ovidiu, Istoria literaturii universale, Ed.

SAECULUM, Bucuresti, 2004, p.

280-281. »