Romantismul

« ROMANTISMUL - Punctul de plecare al acestui amplu curent artistic îl constituie mişcarea literară germană cunoscută sub numele de Sturm undDrang (Furtună şi avânt), dar şi tendinţele înnoitoare dinliteratura franceză de la sfârşitul secolului al XVIII -lea. Una din caracteristicile romantismului este faptul că seîmpotrivește clasicismului.

Tema centrală a romantismului esteidealul și dorința de libertate, individul și autoexprimarea sunt promovate în primplan. „Romanticul este un om pentru care visul există, atât ca modde cunoaştere a vieţii psihice, cât şi ca izvor de poezie. În această mare familie romantică se pot aşeza scriitori din toate secolele.

Romantismul, departe de a fi un curent literar trecător, este dimpotrivă un mod permanent de viaţăsufletească, capabil mereu de înnoire creatoare, atât în ce priveşte explorarea mişcărilor sufletului, cât şi în ce priveşteexpresia‖ (Al.Philippide) Pentru prima dată romantismul a apărut în Germania şi în Anglia, ţări în care tradiţia clasică era mai puţin puternică, şi s-a extins apoi treptat în Franţa şi în restul Europei, precum şi dincolo de ocean.

 Privind în ansamblu, romantismul se constituie ca o reacţie împotriva excesului de încredere în raţiune, promovat de clasicism, acţionând în numele creaţiei şi a imaginaţiei.

Dacă scriitorii clasici tindeau spre obiectivitate, ignorând particularul în favoarea generalului, prin conturarea unor tipuri umane precum avarul, mincinosul, ipocritul etc., romanticii nu acceptau decât individualitatea TRASATURII  introduce noi categorii estetice: sublimul, grotescul,  macabrul, fantasticul, feericul; • cultivă sensibilitatea, imaginaţia, originalitatea, fantezia  creatoare, misterul; • evadarea din realitate se face prin vis sau somn (mitul  oniric) într-un cadru nocturn sau exotic (spre deosebire de  perioada anterioară marcată de clasicism care maximiza  încrederea în raţiune şi luciditate); • promovează inspiraţia din tradiţie, folclor, trecutul  istoric al neamului, ceea ce imprimă curentului un caracter  naţional-patriotic;  acordă o deosebită importanţă sentimentelor omeneşti, cu  predilecţie iubirii, trăirile interioare fiind armonizate cu  peisajul naturii ocrotitoare şi participative;   afirmă personajul ca individualitate excepţională, construieşte  eroi excepţionali în situaţii excepţionale, dar portretizează şi  omul de geniu şi condiţia nefericită a acestuia în lume.  Personajele romantice nu sunt dominate de raţiune, ci de  imaginaţie şi trăiri intense;   defineşte timpul şi spaţiul ca fiind nemărginite, ca proiectare  subiectivă a spiritului uman;   utilizează procedee artistice variate, dintre care se remarcă  antiteza.. PRINCIPII ESTETICE  Se remarcă aspiraţia spre originalitatea şi libertatea formelor; spargerea barierelor tematice şi formale.  Subiectivitatea este accentuată, determinată de primatul sentimentului, al trăirii, de exacerbarea eului poetic.  Antiteza este procedeul artistic fundamental, atât în construcţia personajelor, a destinelor, cât şi în ilustrarea stărilor sufleteşti contradictorii  .

Condiţia geniului este abordată şi din perspectiva filosofică.  Mediile sociale relevate sunt diverse şi contrastante, fiind înfaţişate inclusiv periferia sordidă şi lumea celor umili.  Natura evocată devine cadru sugestiv (peisaj nocturn, crepuscul misterios, mediu întunecat, brutal sau idealizat, depărtaăi fascinante, vagul exotic, ţinuturi stranii sau sublim).  Limba literară se îmbogaţeşte prin valorificarea tuturor registrelor - popular, regional, arhaic sau limbaj oral.  Se observă libertatea genurilor şi a speciilor, care interferează în structuri hibride : liric şi epic, eseu, critică, poem filosofic, teatru poetic etc.  Romantismul promovează în special poezia lirică, dar şi dramaturgia sau proza, iar speciile noi sunt: meditaţia, elegia, poemul filosofic, drama, nuvela istorică.  Stilul romantic este retoric, exaltat şi pitoresc, susţinut de antiteză, hiperbolă, tiradă, în acord cu pasiunile şi trăirile interioare ale eului poetic sau cu intensitatea conflictului dintre personaje Personajul romantic: - erou excepţional în imprejurări excepţionale - antiteza (înger-demon); titanul, geniul - provine din toate mediile sociale - exprimă victoria pasiunii asupra raţiunii - defineşte particularul, unicul, individualul Stilul - stilul metaforic - fuziunea genurilor şi a speciilor - îmbogăţirea limbii literare: limbaj popular, arhaic etc.

(valoarea stilistică) MOR=TIVE ASOCIATE TEMEI IUBIRII IN LIRICA EMINESCIANA  Motivul omului de geniu: în „Scrisoarea I”, „bătrânul dascăl” trăieşte într-o izolare aproape totală: „ Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l.../ Ce-o să aibă din acestea pentru el bătrânul dascăl?/ Nemurire, se va zice.” Singura atitudine într-o lume incapabilă să înţeleagă eforturile de a depăşi limitele înţelegerii obişnuite este izolarea, contemplarea sinelui: „Nu spera când vezi mişeii/ Ce e val ca valul trece...” (Glossă)  Motivul iubitei pierdute/moarte , favorizat de fondul melancolic al poetului, a intrat adânc în imaginarul eminescian menţinându-se aproape în toată opera acestuia.

Acest motiv se regăseşte în prima operă majoră pe tema iubirii a lui Eminescu „Mortua est!”: “Şatunci de-a fi astfel... atunci în vecie / Suflarea ta caldă ea n-o să învie,/ Atunci graiu-ţi dulce în veci este mut...

/ Atunci acest înger na fost decât lut.[...]  Idealizarea iubirii sau a ritualului erotic înaintează până la sacrifi ciu , întrucât moartea poate fi considerată cauză a despărţirii cuplului sau din contră, treapta către iubirea veşnică: „şi dacă ochii ce-am iubit/ N-or fi de raze plini,/ Tu mă priveşte liniştit/ Cu stinsele lumini/ Şi dacă glasul adorat/ N-o spune un cuvânt/ Tot înţeleg că m-ai chemat/ Dincolo de mormânt.”  Ipostaza femeii înger, himeră care are rolul de a alina îndrăgostitului moartea sau de a oferi liniştea şi pacea veşnică prin moarte.

La Eminescu, moartea nu este văzută ca o tenebră macabră, ci este tot o prezenţa angelică: „Voi vă imaginaţi scheletul unui om şi-i ziceţi moarte.

Pentru mine e un înger drag, cu o cunună de spini, cu faţa palidă şi cu aripi negre”  Motive asociate temei naturii: luna, izvorul, codrul, lacul etc.

În toate creaţiile poetului, codrul nu reprezintă doar un loc unde se desfăşoară povestea de dragoste, ci şi un spaţiu protector al îndrăgostiţilor.

De exemplu, în poezia “Lacul”, poetul îşi cheamă iubita: „Vino-n codru, la izvorul...”  Motivul fantasmei, al iubitei ca proiecţie a dorinţei se regăseşte în poezia „Din ocean de vise”: „Din ocean de vise ferice, strălucitoare/Ai apărut în viaţa-mi,femeie răpitoare,/Cum luna argintoasă, albă zâmbind răsare/Din înstelata mare!//In ocean de vise din ce în ce pierite/Te-ai dus şi-ai stins cu tine iluzii fericite,/Cum luna melancolică şi palidă dispare/În înstelata mare!”  Motivul despărţirii, al rememorării, al chemării, al deziluziei este prezent în poeziile: “Departe sunt de tine…”, “Singurătate”, “De câte ori, iubito…”, “Intre păsări”, în care poetul sugerează faptul că, odată cu firul iubirii s-a rupt şi legătura sa cu lumea.  Motivul nostalgiei cauzate de pierderea iubitei este evidenţiat in sonetul „Afară-i toamnă”, în care poetul îşi exprimă melancolia lăsată în urmă de o iubire care nu a fost trăită, ci doar visată.  Motivul femeii generatoare de inspiraţie reiese din poezia „Sunt ani la mijloc”, însă este un motiv general al lirismului eminescian.

În schimbul acestui dar misterios, femeia câştigă nemurirea.  Motivul senzualităţii cunoaşte câteodată intensităţi surprinzătoare pentru cine cunoaşte tonurile obişnuite ale cântului eminescian de dragoste: „Ah, mierea buzei tale am gustat-o,/ A buzei tale coapte, amorul meu;/ Zăpada sânului eu am furat-o,/ pe ea mi-am răcorit suflarea eu;/ Ah, unde eşti, demonico, curato,/ Ah, unde eşti, să mor la sânul tău!”. Semnifi cația termenului: În sens restrîns, romantismul este un curent literar-artistic care s-a afi rmat în prima jumătate a secolului XIX în culturile europene.

În sens general, romantismul reprezintă o metodă de creaţie în literatură și artă, o atitudine, o viziune asupra lucrurilor caracterizată prin aspiraţia spre absolut sau spre un infi nit enigmatic, printr-un interes pentru fenomene ieșite din comun, prin negarea realității în favoarea fanteziei, visului, idealului utopic.

În utilizare uzuală, romantismul se asociază cu ceva emoţional, înălţător, pasional, nobil, dezinteresat, uneori rupt de realitate și idealist. Sursele romantismului: Din perspectiva istorică, romantismul este considerat: a) o reacţie artistică la consecinţele Marii Revoluţii Franceze (1789– 1799), îndreptate împotriva feudalismului stagnant și a monarhiei oprimante (deviza republicană – libertate, egalitate, fraternitate); b) o reacţie la dominarea puterilor despotice din Europa Occidentală (războaie napoleoniene, imperialismul britanic), Europa de Est (consecinţele Războiului Patriotic din 1812 și ţarismul în Rusia) și din Orient (Imperiul Otoman); c) o reacţie la efectele revoluției industriale din Anglia.

Din perspectiva ideologică și fi lozofi că, romantismul se impune ca o reacţie la raţionalismul iluminist dominant în secolul XVIII.

Ideea supremaţiei raţiunii se abandonează în favoarea cultului sentimentului, fanteziei creatoare libere, imaginaţiei nemărginite.

Din perspectiva estetică, romantismul prezintă o reacţie la arta normativă a clasicismului.

Negarea și desfi inţarea principiilor și regulilor artistice clasiciste este prezentă pe tot traseul afi rmării curentului romantic. Particularitățile romantismului în literatură: cultivarea subiectivismului, a individualismului (cultul eului, ego-ism artistic); apel la imaginație, privită ca o forță creatoare; tendința de a evada din realitatea concretă (considerată dușmănoasă) într-un univers alternativ, mai potrivit pentru realizarea plenară a idealurilor și aspiraţiilor fi rești ale omului: în trecut, în vis, în mister, în fantastic, în lumea artei, în țări exotice etc.; căutarea unui refugiu în religie sau natură (cultul naturii); susținerea unor idealuri utopice în scopul transformării vieţii sociale și politice; pasiunea pentru libertate; afi rmarea puternică a sentimentului, a emoțiilor și a intuiţiei; receptarea creativă a folclorului, a obiceiurilor uitate, a specifi cului lingvistic local, a istoriei naţionale; dorinţa de a depăși legile, convenţiile și tradiţiile în artă și viaţă (nonconformismul romantic), poetul romantic simţindu-se drept un profet, luptător, creator (tendința spre originalitate). Trăsăturile personajului romantic: în linii generale, acesta e un personaj excepțional în împrejurări excepţionale; totodată, se evi den țiază tipul inadaptabilului romantic (nostalgic, melancolic, plictisit, idealist), tipul răzvrătitului (revoltat, orgolios, singuratic, dezamăgit de o lume meschină și nedreaptă, neînţeles de cei din jur și de sine însuși, dornic de libertate), tipul geniului neînțeles și singur (artistul, muzicantul, îngerul decăzut etc.). Byronism: o anumită stare de spirit în literatura europeană de la începutul secolului XIX, marcată de personalitatea și opera lui G.

G.

Byron.

Popularitatea creației byroniene a provocat apariția multiplelor reminiscențe, reluări sau imitări ale imaginilor, temelor și motivelor cultivate de poetul englez.

Printre cele mai frecvente se evidențiază: atitudinea pesimistă față de viață, patosul luptei pentru libertate și pentru drepturile cetățenești, individualismul, revolta și singurătatea. Poem romantic: una dintre speciile dominante în literatura din prima jumătate a secolului XIX, operă literară în versuri, de obicei de proporții mari, în care se împletesc elemente lirice și epice.

Sub infl uența lui G.

G.

Byron, poemul romantic capătă anumite trăsături specifi ce: centrarea atenției pe un personaj excepțional, neglijarea aspectelor cotidiene ale realității, evidențierea momentelor ideale (poetice) ale vieții, discontinuitatea compozițională, expunerea refl ecției lirice/fi lozofi ce în cadrul unei narațiuni epice sau confruntări dramatice, îmbinarea descrierii cu abateri subiectiv-lirice ale naratorului. Publicarea poemului Pelerinajul lui Childe Harold (1812–1818) a devenit un eveniment în literatura europeană din secolul XIX.

Byron a abordat în această operă cele mai dureroase probleme ale timpului.

În formă poetică, el a refl ectat starea de spirit a generaţiei sale pe fundalul războaielor napoleoniene și a luptei popoarelor europene pentru libertate.

Deja în anul apariției, cartea a fost reeditată de cinci ori, iar autorul ei a fost declarat un inventator al melancoliei. 2.

Personajul central al poemului este Childe Harold – un tînăr ari stocrat, orgolios, singuratic, dezamăgit de oameni și de viață.

Acesta este un personaj specifi c byronian, trăsăturile căruia s-au regăsit și în alte lucrări ale poetului, dar și în operele contemporanilor săi.

Sentimentul unui gol spiritual, ca efect al vieții în desfrîu, îl face pe Chil de Harold să sufere.

El decide să întreprindă o călătorie, descrierea căreia permite autorului să înșire un mare.... »